Timp de citire: 3 minute
“Mă împiedic de o haină aruncată pe jos. Ce fac? O ridic, o scutur ușor și o pun în cuier. Mi s-a întâmplat ceva rău? Nu, chiar am făcut o faptă bună pentru cineva. Dar și pentru mine, pentru că, curios lucru, mă simt bine și am reușit sa păstrez ordonat spațiul în care trăiesc și lucrez.”
“Găsesc un penar în drumul meu prin clasă. Calc pe el? Nu. Îl dau cu piciorul într-o parte? Nu. Trec pe lângă el? Nu. Îl ridic și îl pun pe o masă.”
„Deschid o carte și văd ca paginile sunt rupte. O citesc așa, ignorând paginile sau rup și eu mai departe foile? Nu, fie o lipesc, fie anunț pe cineva să mă ajute să o lipesc.”
Așa se aude prin afterschool-ul nostru vocea profesorilor, iar exemplele pot continua la nesfârșit. Pentru că dacă vrei să învețe copiii de la tine comportamente adecvate, trebuie să le pui în practică și să le ții morală mai puțin. Morala dispare repede după emoția momentului și odată ce spiritele se calmează. Morala e înțeleasă foarte târziu de copii și chiar și atunci, forma ei nu este cea pe care o știm cu toții. Morala trebuie să fie o poveste care să îi atingă, o poveste care să îi miște din loc.
Dar ce înseamnă să arăți comportamente? Cum adică să verbalizăm ce facem? Parte din procesul educativ este această verbalizare constantă a ceea ce gândești, simți, faci. Ca și cum ai descrie întreaga ta ființă în fața copiilor cât timp le ești profesor. Și vorbind la fiecare pas, le arăți cum gândești, cum faci și ce vrei să-i înveți.
Verbalizarea este o tehnică cu efecte rapide și de lungă durată pentru că ei încep să interiorizeze această voce și atunci când sunt singuri, în fața unei situații în care trebuie să decidă cum acționează. Verbalizarea trebuie să se întâmple și acasă și la școală și la afterschool. În toate mediile în care copilul merge, are nevoie de mic, să audă și să vadă ce e bine să facă prin exemple vii, constante și diferite.
Am văzut verbalizare în clasa Claudiei Chiru, la școala de stat. Zilnic, la noi în afterschool ea se întâmplă. Verbalizare constantă, „pe pâine”, cu teatru, fără teatru, veselă, apăsată. Copiii reacționează de fiecare dată. Pentru că verbalizarea are această calitate minunată de a scoate în afară gânduri și emoții și de a le transpune într-un mod organizat sub forma unor comportamente sau atitudini.
Atunci când verbalizăm:
-
Vorbim ca să ne transmitem ideile, să ni le structurăm mai bine, să transmitem un mesaj;
-
Vrem să modelăm un comportament la ceilalți, să-l scoatem în evidență, să-l nuanțăm, să-l întărim;
-
Vrem să avem impact pozitiv sau negativ și îl împănăm cu tehnici teatrale sau de retorică;
-
Vrem să se audă cum gândim și să se vadă pas cu pas ce facem, să fie mai ușor de învățat;
-
Vrem să ne satisfacem nevoia de a fi văzuți, auziți, luați în seamă;
-
Vrem să ne convingem pe noi înșine de niște lucruri și pe tine deopotrivă.