Timp de citire: 4 minute
Adulții greșesc. Copiii la fel. Lumea reală răspunde cu consecințe. Adulții simt direct și poate mai tare, copiii uneori pot fi feriți de părinți, deci nu prea simt. Dar la un moment dat, lumea reală își va spune cuvântul și ei vor fi față în față cu consecințele acțiunilor lor. Consecințele nu dorm niciodată, mai devreme sau mai târziu ele își vor “spune” punctul de vedere. Și atunci, și adulții și copiii trebuie să fie pregătiți.
Cum însă ajungem în acest punct în educația copiilor, cum îi învățăm pe aceștia că orice acțiune are o reacțiune, că orice faptă are consecințe, pozitive sau negative? Pentru că de fapt, toți ne dorim ca ei să se obișnuiască cu ele, nu să aibă parte de pedepse. Nu pedepsele îi învață despre lumea reală, ci consecințele. Pedepsele îi înfricoșează, lasă urme în mintea și inima lor, consecințele îi fac alerți la viața reală, devin curioși poate, mai atenți, mai vigilenți. Și asta ne dorim de la viitori adulți, să fie prezenți, să anticipeze, să fie în deplină cunoștință a urmărilor faptelor lor.
Ca profesori suntem zilnic puși în fața revelării consecințelor. Calm, metodic, le arătam copiilor că:
-
atunci când lovesc un copil, nu mai pot sta în grupul de prieteni și au nevoie de un timp separat;
-
atunci când mint în legătură cu temele pentru a doua zi, vor merge cu ele la școală incomplete, pentru ca le-au ascuns și nimeni nu mai poate sta seara să le facă cu ei sau în locul lor;
-
atunci când nu mănâncă la ora fixată, vor flămânzi pentru că nimeni nu aleargă cu un snack în parc sau la ora de teme după ei;
-
atunci când merg în parc și nu au apă la ei, vor rezista fără ea;
-
atunci când au note mici la teste pentru că au ales să petreacă prea mult timp pe jocuri, acestea le vor fi reduse sau suspendate până când interesul pentru școală se restabilește.
Consecințele sunt o urmare naturală a comportamentelor, nu a persoanei în sine, așa cum sunt pedepsele și ele sunt indisolubil legate DOAR de comportament. Consecințele pot fi înțelese de copii dacă familia/mediul în care se află are niște reguli clare și o rutină pe care o respectă și o aplică și ele sunt prezentate și explicate dinainte copilului, astfel încât acesta să poată alege dacă se va confruntă sau nu cu consecințele. “Dacă stați mult de vorbă la vestiare, vom avea mai puțin timp împreună în parc. Voi alegeți.”
Cum îi susținem pe copii să învețe și să fie atenți la comportamentele lor și să fie atenți la consecințe:
-
creăm un sistem de reguli și limite clare pe care le comunicăm deschis, suntem consecvenți și nu ne abatem de la ele;
-
stabilim cascada firească a lucrurilor care au legătură cu comportamentul ales: ex. “Dacă arunci jucăriile prin sală, nu te vei mai juca cu ele”, “Dacă îi necăjești/bați pe copii, nu vei mai avea cu cine să te joci”, “Dacă nu participi la activitate, nu vei învăța lucruri noi”, “Dacă risipești colile de hârtie, nu vei mai avea pe ce să desenezi”;
-
înainte de a încălca o regulă, copilul este anunțat pe un ton calm ce urmează să se întâmple.
Toate regulile și limitele menționate mai sus nu pot fi respectate de copil de azi pe mâine ca prin minune și nu mereu le vor respecta ad-literam. E nevoie să fim permanent acolo pentru a le reaminti și pentru a le explica ori de câte ori este necesar. Nici nouă, celor care lucrăm zi de zi cu copiii, nu ne iese de fiecare dată, dar ceea ce facem este să vorbim între noi, să oglindim faptele și să găsim împreună soluții. Și chiar dacă uneori simțim că facem mecanic lucrurile, ne străduim foarte mult să fim consecvenți.
Există o vorba potrivită contextului: ne-am născut să repetăm! Să fie cu folos.